Arta

Frumosul este echibrul absolut.
Arta nu face decat sa inceapa continuu.

Arta – poate cea mai desavarsita a fost conceputa in timpul copilariei umanitatii,
caci omul primitiv uita de grijile cele domestice si lucra cu multa voiosie.
Copiii poseda aceasta bucurie primordiala. Eu as vrea sa re-destept sentimentul acesta in sculpturile mele. Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti.
Voim intotdeauna sa intelegem ceva, insa nu este nimic de inteles.
Tot ceea ce puteti contempla aici, in Atelier, are un singur merit: ca este trait...

Nu cautati formule obscure, sau mistere. Caci ceea ce va daruiesc eu este bucurie
curata. Contemplati lucrarile mele pana cand le vedeti.
Cei aproape de Dumnezeu le-au vazut.
In arta, ceea ce este important este bucuria. 

Arta trebuie sa apropie, nu sa departeze, sa umple, nu sa sape prapastii in bietele noastre spirite si asa indestul de rascolite de intrebari.
Nu uita niciodata ca esti artist. Nu iti pierde curajul. si nu iti fie teama de nimic caci vei ajunge la tel.

As vrea ca lucrarile mele sa se ridice in parcuri si gradini publice, sa se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre si monumente nascute din pamant, nimeni sa nu stie ce sunt si cine le-a facut dar toata lumea sa simta necesitatea si prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii...

In arta nu trebuie sa existe straini.
Lucrarile nu sunt greu de facut, ce este greu este sa ne punem in starea de a le face.
Ratiunea de a fi a artistilor este aceea de a revela frumusetile lumii.
Nu cred in suferinta creatoare.

In sufletul meu nu a fost niciodata loc pentru invidie ,nici pentru ura, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poti culege de oriunde si oricand.
Consider ca ceea ce ne face sa traim cu adevarat este sentimentul permanentei noastre copilarii in viata. Placerea cu care lucreaza artistul este insasi inima artei sale.
Fara inima nu exista arta ! si cea dintai conditie este sa iti placa tie, sa indragesti si sa iubesti fierbinte ceea ce faci. Sa fie bucuria ta, iar prin bucuria ta sa oferi bucurie si celorlalti.
A vedea in departare este ceva, insa a ajunge acolo, este cu totul altceva.
Simplitatea nu este un scop in arta, insa ajungi la simplitate fara de voia ta, apropiindu-te de sensul cel real al lucrurilor.
Simplitatea este in sine o complexitate si trebuie sa te hranesti cu esenta ca sa poti sa ii intelegi valoarea. Simplitatea in arta este, in general, o complexitate rezolvata. 
Pericolul simplitatii este trivialul .

Daca arta trebuie sa intre intr-o comunicare cu natura, ca sa ii exprime principiile, trebuie sa ii urmeze insa si exemplul actiunii. Materia trebuie sa isi continue viata naturala si dupa ce au intervenit mainile sculptorului.
Rolul plastic pe care materia il indeplineste in mod firesc, trebuie incontinuu descoperit si pastrat.
A-i da un alt sens decat acela pentru care este menita de la natura, inseamna a o ucide.
Lemnul, de exemplu, este in sine si sub toate aspectele sculptural. Nu trebuie sa-l distrugem, nu trebuie sa-i dam o asemanare obiectiva cu ceva ce natura a facut dintr-un alt material. Lemnul isi are propriile-i forme, caracterul sau individual, expresia sa naturala; sa doresti sa ii transformi calitatile, inseamna sa il nimicesti, sa-l faci steril. Acelasi lucru se intampla si cu alte materiale ca piatra, marmora sau metalele; si ele trebuie sa isi continue viata lor proprie, cand gandul si truda artistului le preface din sculpturi naturale, in sculpturi artificiale. Materia nu trebuie folosita pur si simplu pentru a satisface scopul artistului, nu trebuie supusa unei idei preconcepute si unei forme preconcepute. Materia insati trebuie sa sugereze subiectul si forma si ambele trebuie sa vina din interiorul materiei, nu sa ii fie impuse din afara.

In general, sculptorii procedeaza cu materia prin adaugire, atunci cand ar trebui sa actioneze, de fapt, asupra ei, prin scadere. sa folosesti un material moale si sa continui sa adaugi la el, pana ce este atinsa forma preconceputa si sa o aplici asupra unui alt material, permanent si solid, este o crima impotriva naturii.
Toate materialele detin in ele insele sculptura pe care omul o doreste; el trebuie sa trudeasca, insa, si sa o scoata, eliminand acel material de prisos, care o acopera.
Sculptura ramane o expresie a actiunii naturii. Artistul trebuie sa
stie sa scoata la suprafata fiinta din interiorul materiei si sa fie unealta care da la iveala insasi esenta sa cosmica, intr-o existenta
cu adevarat vizibila. Colaborarea intima intre artist si materialele folosite, precum si pasiunea care uneste bucuria meseriasului
cu elanul vizionarului il duc pe rand la esentializare, la forma ideii in sine. Sculptorul trebuie sa isi puna spiritul in armonie cu spiritul materialului. Cioplirea (taietura) directa este adevaratul drum al sculpturii, insa si cel mai rau pentru aceia care nu stiu sa mearga. si in definitiv, cioplirea directa sau indirecta nu insemna nimic, ceea ce conteaza este opera dusa la capat.
Prin taietura directa sculptorul se vede silit sa infrunte pieptis natura inevitabila si nemiloasa a materialelor si, adeseori, in adancimea marmorei, pietrei sau bronzului, un sculptor insuficient de priceput, in urma unui efort stangaci, omoara spiritul materialelor si continua apoi sa lucreze intr-o materie neinsufletita.

Nu trebuie sa silim materialele sa vorbeasca in limba noastra - ci trebuie sa le ducem pana la acel punct, unde altii vor intelege limba lor. Nu poti sa faci ceea ce vrei tu sa faci, ci numai ceea ce iti permite materialul.
Nu poti sa faci din marmora ceea ce ai vroi sa faci din lemn --si nici din lemn ceea ce ai vroi sa faci din piatra.
Opera de arta necesita o uriasa rabdare si mai presus de orice o inversunata lupta impotriva materialelor.
si nu posi sa duci aceasta lupta decat daca folosesti taietura (cioplirea) directa.
Modelajul, este mai usor, permite revenirea, corectura, schimbarea - adaosul, pe cand taietura directa impune o confruntare fara de mila intre artist si materialele pe care el trebuie sa le invinga. si, aici, este necesar mestesugul... in fond, daca te gandesti bine, nu au existat decat admirabili artizani in sculptura, nu mari artisti. Iar decaderea acestei arte, a sculpturii a inceput odata cu abandonarea acelei taieturi directe, care ii permite sculptorului sa castige, cu fiecare dintre operele sale, propria sa victorie asupra materialelor.back to top

Exegeze

Ei bine prietene,ai transformat anticul in modern! – Douanier Roussseau, atunci cand a vazut
Rugaciunea, Sarutul si Cumintenia pamantului. – 1907

In cazul ovoidului, trebuie sa retinem faptul ca Brancusi avea sa realizeze forma pura, libera de orice gravitate terestra, o forma tot atat de libera in propria ei viata ca aceea a geometriei analitice. si dovada ca a reusit in aceasta exprienta este ca din orice parte l-am privi, ovoidul pare viu si gata sa se ridice in spatiu.– Ezra Pound – Brancusi - 1921

Nu cunosc personal pe dl. Brancusi. Am auzit ca e un tanar de o inteligenta aleasa, care stie sa se exprime si in cuvinte tot atat de plastic si de miscator ca si in piatra. Am auzit ca e fiu de taran, ca, dupa ce a vazut ca nu mai are ce invata la noi, a plecat pe jos la Paris, ca a facut drumul acesta in vreo patru luni, si ca, in sfarsit, ajungand acolo a trebuit sa treaca prin multe si cumplite greutati pana sa-si infiripeasca un atelier unde sa poata lucra. Am auzit, iarasi, ca e un om hotarat si mandru, ca el intelege sa-si desfunde singur calea si sa-si traiasca viata ca un viteaz, in lupta apriga intre biruinta si moarte. Acum isi are la Paris atelierul lui, un cerc de admiratori pe care nici nu i-a cautat, nici nu-i cultiva si, ceea ce-i mai pretios decat toate, simpatia marelui Rodin.
De-acolo, din atelierul acela de visuri indraznete si de munca robusta, ne-a trimis pentru expozitia de primavara Cumintenia pamantului, iar acum in urma, pentru cea de toamna, un Fragment de capitel care ar inchipui o imbratisare dincolo de moarte, in lumea cea fara de timp. Simplitatea voita de cea dintai lucrare apare in aceasta si mai voita, ramanand totusi ceva misterios si sugestiv in imbratisarea aceea pentru vecie a doua inganari de fapturi omenesti, ceva ca o soapta nedeslusita ce vine parca dint-o poveste.
Aprecieri din acestea se vanturau in fata operei nepasatoare care, tocmai din cauza prea marei ei simplitati, nu era inteleasa. – Alexandru Vlahuta – ziarul Universul – 7 decembrie 1910.

Putine de tot sunt numele romanesti care se bucura azi de celebritatea lui Brancusi. I se dedica poeme, i se inchina in strainatate numere speciale de revista. E considerat de catre germani si englezi mai ales, drept creatorul sculpturii moderne. – Camil Petrescu – revista Universul – 1928

Brancusi e foarte pretuit de adevaratii cunoscatori. Dar opera lui nu e foarte populara si nici nu poate fi,
pentru ca cere o aprofundare, si ca orice creatie adevarata, nu foloseste un limbaj banal curent.
– Amedee Ozenfant - Bilantul Secolului XX – 1928

La inceputul secolului ,Brancusi, a abandonat o maniera in care dobandise un mare renume si a trecut brusc in randul acelora care voiau sa regenereze sculptura, sa inspire un sentiment nou, sa rupa cu trecutul. S-a apucat sa simplifice, sa concentreze, sa reduca formele la figuri mai mult sau mai putin geometrice.
Asa a inceput sculptura abstracta. Un ou subliniat abil prin cateva trasaturi, a devenit imaginea ideala a unui frumos cap de femeie. Aceste lucrari bizare, dar atragatoare prin simplificarea lor voita, au fost expuse la
Salonul Independentilor. Pe urma sculptorul, prea mandru pentru a-si mai expune operele, n-a mai trimis nimic.
S-a facut multa valva in jurul acestei arte. 
– G. Oprescu – Arta romanesca din 1880 pana in zilele noastre – 1935

De la gotici incoace sculptura europeana a fost napadita de ierburi rele, de tot felul de excrescente care au acoperit cu totul caracterul formei. Brancusi a fost acela care a eliberat sculptura de tot ceea ce era de prisos si ne-a redat constiinta formei pure. Pentru a atinge acest tel, Brancusi s-a concentrat asupra formelor simple si directe. Opera lui Brancusi in afara de valoarea ei proprie, are o importanta istorica in dezvoltarea sculpturii moderne.
– Henry Moore – The Sculptor speaks – 1937

Opera lui Brancusi a exercitat o mare influenta asupra lumii artistice de astazi, nu numai in sculptura, dar si in arhitectura si in desenul industrial (desing). – William Zorach – Zorach explains sculpture – 1947

Brancusi recunostea in lemnul pe care-l cioplea, in formele lui robuste, in cicatricile lasate de toporisca sau de furtuni, oglindirea ciclului natural pe care taranul il impartaseste cu copacii, cu pietrele, cu pasarile, cu cresterea si cu moartea lor. – David Lewis – Convorbiri cu Brancusi – 1957

Germenul, oul, trunchiul, zborul, somnul, sarutul si numarul, toate cauzele primare ale universului se regasesc in identitatea lor, in motivele operei de arta si in figurile pe care artistul le porunceste pietrei sau metalului.
Niciodata sculptura nu s-a apropiat mai mult, prin mana vreunui alt sculptor, de o reprezentare atat de desavarsita a esentelor. – Jean Cassou – prefata la monografia Brancusi de Ionel Jianu – 1963.

Sculptura moderna este o sculptura moleculara al carei principiu e reintoarcerea la formele primordiale.
Astfel la Brancusi aflam reintoarcerea la forma oului… Oul lui Brancusi inseamna intr-adevar nasterea primei unitati celulare a sculpturii moderne, Unul indivizibil, forma perfecta, forta virtuala, indomptabila si exploziva, un subtil continut emotional si o imensa fagaduinta.
in ou exista germenul fecund. stiu ca puritatea nu poate fi un tel, intreaga ei natura indivizibila opreste dezvoltarea, dar coaja trebuie sa se sparga, caci viata se naste din diviziune, din multiplicare. Avem nevoie de absolut, dar si de miscare, de viata. 
– Etienne Hajdu – 1972 

Arta lui Brancusi e senina, armonioasa, opusa deformarilor violente. E o arta a bucuriei de viata, o arta luminoasa, de o intensa vitalitate, o arta a echilibrului si a unitatii dintre forma si materie.
Ovoidul corespunde acestor cerinte, fiind forma care-si afla in sine propria implinire. 
– Ionel Jianu –Constantin Brancusi – 1983.
back to top

Influenta sa

      Rodin si Brancusi au fost artistii care au exercitat cea mai mare influenta asupra evolutiei sculpturii moderne in secolul al XX-lea. Rodin a eliberat sculptura de dogmele academismului si a creat o arta libera, plina de vitalitate,
sincera, exaltata, intemeiata pe dimensiunea umana si pe adevarul vietii. Brancusi a dat veacului nostru constiinta formei pure, a asigurat trecerea de la reprezentarea figurativa a realitatii, la exprimarea esentei lucrurilor si a reinnoit in mod revolutionar limbajul plastic, imbogatindu-l cu o dimensiune spirituala.
Brancusi n-a avut nici elevi directi, nici discipoli. Cei care au lucrat in atelierul sau catva timp au invatat privindu-l cum sculpteaza, ascultandu-i sfaturile si aforismele si mai ales vazandu-l traind, in atmosfera aceea specifica atelierului din Impasse Ronsin.

Cel dintai care s-a bucurat de aceasta lectie de viata, a fost Amedeo Modigliani (1884 – 1920).
Andre Salmon a descris astfel intalnirea lor: Modigliani a venit in atelierul lui Brancusi cu mainile infundate in buzunarele costumului sau de catifea de care nu se mai despartea, strangand sub brat cartonul cu desene pe care nu-l parasea niciodata... Brancusi nu i-a dat nici un sfat, nu i-a tinut nici o lectie, dar din ziua aceea Modigliani a inteles ce inseamna geometria in spatiu, cu totul diferita de aceea care se invata de obicei in scoli si in ateliere. Sculptura l-a tentat si a incercat s-o faca sub influenta impresiilor culese in atelierul lui Brancusi de la care a preluat alungirea figurilor care poate fi recunoscuta si in picturile sale.

O alta influenta prin contact direct este aceea pe care Brancusi a exercitat-o asupra sculptorului german Wilhelm Lehmbruck (1881 – 1919). Dupa cum arata Paul Westheim inca din 1922, Lehmbruck a vazut in 1910 la Salonul Artistilor Independenti Rugaciunea lui Brancusi si sub influenta ei a sculptat vestita sa lucrare Femeia ingenunchiata, alungindu-i picioarele si suprimandu-i detaliile de anatomie. Lehmbruck a primit un impuls foarte important in urma intalnirii cu Brancusi la Paris. Rugaciunea a avut valoarea unei revelatii pentru Lehmbruck. Aceasta intalnire a hotarat directia viitorului sau drum ca artist.

Influenta lui Brancusi asupra contemporanilor si a urmasilor sai s-a exercitat pe trei cai principale:
- prin constiinta formei pure, obtinute prin simplificare, despuiere, decantare si sintetizare;
- prin trecerea de la reprezentarea figurativa a realitatii la exprimarea esentei lucrurilor, adica prin trecerea de la aparenta la esenta;
- prin o noua punere in valoare a functiunii creatoare a luminii si a formei in devenire.

E cu neputinta sa urmarim aceasta influenta la toti artistii secolului al XX-lea. Ea a creat o noua stare de spirit, un nou fel de a gandi sculptura.
Influenta sa propriu-zisa se poate deslusii mai limpede la artistii care au facut parte din aceeasi familie spirituala ca, de pilda, Jean Arp, Etienne Hajdu, Emil Gilioli, Maurice Lipsi, Antoine Poncet, doar cateva exemple din sculptura franceza.

intre opera lui Jean Arp (1887 – 1966) si aceea a lui Brancusi exista cateva asemanari evidente: constiinta formeipure, refuzul artei conventionale a trecutului si a reprezentarii figurative a realitatii, trecerea de la aparenta la esenta, vitalitatea organica a formei, preferinta pentru volumul inchis si liniile curbe, cautarea unui echilibru si a unei armonii, seninatatea si bucuria vietii.
Etienne Hajdu a precizat foarte bine raportul dintre Brancusi si Arp: L-am cunoscut pe Brancusi, l-am cunoscut pe Arp si am sentimentul ca amandoi fac parte din aceeasi familie spirituala... Brancusi a creat forma cea mai pura pentru a semnifica unitatea dintre sensibil si spiritual. Oul lui Brancusi inseamna aparitia primei unitati celulare a sculpturi moderne.
Dar nu ne puteam opri aci. Pentru a merge mai departe, trebuie sa spargem perfectiunea ovalului. Arp a fost cel dintai care a indraznit sa-si infiga degetul in coaja oului lui Brancusi pentru a disloca volumul sau perfect.

Sculptura lui Arp se deosebeste de cea a lui Brancusi prin subtilitatea si supletea ei, prin rolul acordat hazardului, prin spiritul ei ludic, prin ondulatiile voluptoase ale Torsurilor, prin fluidul vital al ciclului Cresterilor care se incolacesc si serpuiesc intr-un dans vegetal, alb, moale, inelat. in unul din poemele sale, Arp descria astfel cum se realizeaza o sculptura: Acela care vrea sa doboare un nor cu sagetile sale, isi iroseste sagetile fara nici un rost. Multi sculptori sunt asemenea acestor vanatori ciudati. Iata cum trebuie procedat: farmeci un nor cu un cantec de vioara cantat pe o toba sau cu un cantec de toba cantat pe o vioara. Atunci nu va trece multa vreme si norul va cobori singur, se va intinde fericit pe pamant si plin de bunavointa se va pietrifica de la sine fara nici un ajutor. in felul acesta, dintr-o data, sculptorul va realiza cea mai frumoasa dintre sculpturile sale.
Fantasticul se imbina cu poezia, hazul cu hazardul, basmul cu visul pentru a ne reda in povestea atat de simpla a lui Arp, cheia artei sale.

La Etienne Hajdu (n. 1907), care si-a recunoscut inrudirea ideiilor Brancusiene, gasim aspiratia catre puritatea formei, arta de a reda viata organica a materiei si a o transfigura, inteligenta tactila, elanul inimii si preferinta pentru liniile curbe, pentru planurile ondulate, pentru ritmurile lente si lumina care dezvaluie forma si se preface, prin subtile tranzitii, in umbra.







Emil Gilioli (1911 – 1979) a luat de la Brancusi respectul pentru materie, preferinta pentru volumul inchis si rigoarea geometriei si mai ales folosirea functiei active a luminii prin polizarea bronzului pana la atingerea unei straluciri iradiante. Ca si Brancusi, Gilioli a socotit ca arta e un drum catre elevatia spirituala si catre omenie. 
Voia sa creeze o sculptura senina ca cerul, echilibrata, plina de lumina, de taina si de frumusete.

Maurice Lipsi (n. 1898) a ajuns la o simplitate a formei, la o vigoare a volumelor inchise, la o transpunere a ritmului vegetal si la o structura aproape arhitecturala a compozitiei care-si afla punctul de plecare in pilda lui Brancusi.

Desi cetatean elvetian, Antoine Poncet (n. 1928) apartine artei franceze caci, nepot al
pictorului Maurice Denis, s-a stabilit la Paris inca din 1947 si a fost practicianul lui Jean Arp.
Trei trasaturi caracteristice definesc opera lui Antoine Poncet: pasiunea pentru marmura, functia creatoare a luminii si dinamica activa a unei fantezii bogate.
Jean Arp scria: Sculpturile pe care le-am vazut in atelierul lui Poncet sunt pietre care viseaza. Au tasnit din bucuria primaverii. Aceste visuri au harul naturii infinite. Ele sunt un har a ceea ce se afla in dosul aparentelor naturii.
Sculptura lui Antoine Poncet se situeaza la hotarul dintre abstract si figurativ, intr-un spatiu oniric care e totodata si prezenta si amintire. E o sculptura fara umbre, fara riduri, cu jucause curbe si vartejuiri , o sculptura in care se simte bucuria de a fi si dragostea de viata.

Se poate urmari influenta lui Brancusi si la Henri Georges Adam (1904 – 1967), mai ales in celebra sa sculpturaSemnalul de la Le Havre, unde geometria pura a formelor pline si liniile de forta ale compozitiei evocatoare de simboluri ating o adevarata maiestrie. Dar in opera lui H. G. Adam exista si un sentiment tragic al existentei care-l departeaza de seninatatea si setea de absolut a lui Brancusi.

George Apostu (n. 1934) este un artist, un mester cioplitor, care cunoaste tainele pietrelor si ale lemnului si sepricepe sa le exprime cu simplitatea si accentul de autenticitate ale cuceririlor de altadata. Sculpturile sale par a fi, prin verticalitatea si integritatea volumului, asemenea stalpilor din cimitirele taranesti. Apostu le confera insa o semnificatie spirituala in ciclul Tata si fiu, unde forma arhaica, riguroasa, concentrata si emotionanta capata o valoare de simbol. 
Folosind repetitia si asamblajul mai multor forme in spirit Brancusian in compozitiile sale, George Apostu apare ca unul dintre cei mai inzestrati urmasi ai lui Brancusi in sculptura romaneasca.




La Gheorghe Iliescu-Calinesti (n. 1932), la Alexandru Gheorghita (n. 1931), la Horia Flamandu (n. 1941) influenta lui Brancusi se manifesta atat in limbajul plastic, cat si in spiritul in care e conceputa sculptura lor.
Tabara de sculptura de la Magura care, incepand din 1970, a reunit o seama de tineri sculptori intr-un fel de simpozion, a fost dominata de spiritul Brancusian.
Dar mostenirea pe care Brancusi a lasat-o sculptorilor romani este mult mai importanta. Opera lui le arata cum trebuie folosita intalnirea intre specificul natonal si vocata de universalitate, cum se poate ajunge la o rostire romaneasca a artei. Brancusi a fost un premergator al artei abstracte.
Rodin declara: Viata, ce minunatie! iar Brancusi spunea: E o minune sa traiesti! Viata mea a fost un sir de minuni!